© protv.mdMotorina se scumpește cu aproape 1 leu, într-o singură zi. Cât vor costa carburanții pe 30 iulie
Scumpire-șoc pe piața carburanților din Republica Moldova. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat noile prețuri plafon de comercializare cu amănuntul pentru carburanții standard, valabile pentru joi, 30 iulie. Motorina înregistrează cea mai mare majorare din ultimele luni stabilită pentru o singură zi.
Potrivit deciziei ANRE, motorina standard se scumpește dintr-un foc cu 89 de bani și va ajunge să fie comercializată cu cel mult 31,89 lei/litru. La rândul său, benzina COR 95 înregistrează o creștere mai temperată, de 8 bani, ajungând la un preț maxim de 30,62 lei/litru.
Noile tarife vor intra în vigoare la miezul nopții și vor fi valabile pe parcursul zilei de 30 iulie 2026 la toate stațiile de alimentare din țară.