Nou plan de parteneriat cu NATO, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat un nou plan de colaborare cu NATO pentru anii 2025-2028. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, documentul vine să consolideze siguranța cetățenilor și pregătirea țării pentru provocările moderne. În context, vicepremierul Mihai Popșoi, ministru de externe, precizează că acest document, actualizat cu regularitate în ultimii 20 de ani, respectă în totalitate neutralitatea constituțională a statului și aduce beneficii prin cooperare tehnică și instruire, transmite IPN.
MAE precizează că, prin acest program, Republica Moldova va primi sprijin pentru a combate atacurile cibernetice, dezinformarea și alte riscuri actuale. Statul urmează exemplul altor țări neutre. Or Austria, Elveția și Irlanda, neutre din punct de vedere militar, colaborează cu NATO pentru a-și proteja infrastructura, a îmbunătăți sectorul public și a răspunde mai bine amenințărilor hibride.
În conformitate cu documentul aprobat, funcționarii publici din domeniul securității vor beneficia de instruire modernă. În plus, femeile vor avea șanse mai mari să avanseze în carieră, iar egalitatea de gen va fi promovată.