
Pasagerii pot cere despăgubiri mai mari dacă zborul întârzie sau se pierd bagajele
Un proiect de lege care prevede majorarea asigurării de răspundere civilă față de pasageri, bagaje, trimiteri poștale și mărfuri a fost votat în lectura a doua de 61 de deputați.
Astfel, vor fi majorate cerințele minime de asigurare pentru operatorii aerieni și operatorii de aeronave, care efectuează zboruri în cadrul, spre, din sau deasupra teritoriului Republicii Moldova. Potrivit autorilor, creșterea cuantumului minim al asigurării va oferi o protecție financiară mai mare pentru pasageri în caz de accidente, pentru pierderea, distrugerea sau deteriorarea bagajelor, trimiterilor poștale și mărfurilor.
Va fi majorat și cuantumul minim al asigurării de răspundere civilă față de pasageri în cazul daunelor survenite din cauza întârzierii, de la 5 346 DST la 6 303 DST per pasager, ceea ce ar însemna aproximativ 151 000 de lei, potrivit ratei Băncii Naționale a Moldovei. În cazul bagajelor, cuantumul minim se va majora de la 1 288 la 1 519 DST pentru fiecare pasager, echivalentul a 36 000 de lei. În ceea ce privește transportul de mărfuri, cuantumul minim va fi de 26 DST per kilogram.