Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Botanica, reținuți pentru corupție, au fost plasați în arest la domiciliu2Foto© unimedia.info

Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Botanica, reținuți pentru corupție, au fost plasați în arest la domiciliu

, 5 știri, 0 vizualizări

Polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Botanica din Chișinău, reținuți pentru acțiuni de corupție, au fost plasați în arest la domiciliu. Decizia a fost luată de magistrații Curții de Apel Centru, informează MOLDPRES.

Anterior, polițiștii, dar și șeful de secție, s-au aflat în arest.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

La finele lunii aprilie, un șef de secție și cinci angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți în cadrul unor dosare de corupere pasivă și activă, comise în circumstanțe agravante. În acest caz, au fost desfășurate peste 30 de percheziții în mai multe locații din municipiul Chișinău, inclusiv în birourile de serviciu ale unor angajați ai inspectoratului.

Potrivit CNA, acțiunile de urmărire penală au vizat fapte de pretindere și primire sistematică a unor sume de bani cuprinse între 3.000 și 10.000 de dolari, atât în numerar, cât și în monedă virtuală. Banii ar fi fost oferiți de persoane implicate în consumul și traficul ilicit de droguri.