Previziuni sumbre pentru consumatori – Adio energie ieftină din stânga Nistrului – Va trebui să diversificăm sursele rgenerabile
Este puțin probabil ca să mai avem energie electrică ieftină din partea stângă a Nistrului. Declarația a fost făcută de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dorian Istratii, la o emisiune de la Rlive. Potrivit lui, aceasta s-ar putea ieftini doar în cazul în care prețurile vor scădea pe piața Uniunii Europene.
DORIAN ISTRATII, deputat PAS: „Energie electrică ieftină va fi doar dacă pe piața Uniunii Europene va fi aceasta energie electrică ieftină. Dacă noi vom avea panouri fotovoltaice, regenerabile foarte multe, atunci tot putem avea energie mai ieftină.
Energie ieftină nu cred că va mai fi din stânga Nistrului, fiindcă noi am beneficiat de ea atâta timp și am acceptat-o, chiar dacă eram criticați că subvenționăm regimul separatist, dar am făcut-o în interesul cetățeanului, ca cetățeanul să poată beneficia de energie electrică la prețuri mici. Până când acest lucru s-a terminat, dar eu nu cred că se va mai întâmpla acest lucru.”