© zdg.mdReguli noi pentru investigarea dosarelor de corupție, fraudă financiară și criminalitate organizată
Competențele organelor de anchetă privind dosarele complexe de corupție, fraudă financiară și criminalitate organizată vor fi delimitate mai clar. Un proiect de lege care are drept scop fortificarea mecanismelor de combatere a acestor infracțiuni a fost votat astăzi în prima lectură de 57 de deputați.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Justiției și prevede delimitarea mai clară a competențelor instituțiilor responsabile de investigarea infracțiunilor economice și de corupție. Astfel, Centrul Național Anticorupție (CNA) va investiga exclusiv cazurile grave de fraudă bancară, în care prejudiciul depășește pragul valoric de 250 de salarii medii lunare pe economie. Potrivit autorilor, dosarele cu prejudicii mai mici vor rămâne în competența organelor fiscale.
„Această măsură va permite CNA să se concentreze asupra cauzelor complexe, inclusiv a celor care vizează fonduri externe și resurse ale bugetului Uniunii Europene. De asemenea, CNA va avea competența de a investiga spălarea banilor ca infracțiune autonomă”, au explicat autoritățile.