
Traian Băsescu a solicitat un apartament în locul vilei de protocol
După ce judecătorii Curții Constituționale i-au dat câștig de cauză lui Traian Băsescu, în procesul în care fostul șef al statului contesta pierderii privilegiilor prezidențiale, acesta urma să primească o vilă de protocol în centrul Capitalei, pe strada Emile Zola (fostă Eugen Lovinescu) nr. 2A.
Cu toate acestea, fostul șef de stat a confirmat pentru Digi24 că a solicitat un apartament în locul vilei de protocol. „Am solicitat un apartament. Casa era mult prea mare”, a fost declarația acestuia pentru sursa citată.
În martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv că fostul președinte a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov”. În urma deciziei ICCJ, Băsescu a pierdut dreptul de a folosi vila de protocol de la RA-APPS, 75% din indemnizația președintelui în exercițiu, pază și protecție și folosirea gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de SPP.