
Ucraina: Kremlinul mizează pe destabilizarea Republicii Moldova înaintea summitului Moldova-UE
Rusia și-a intensificat operațiunile hibride împotriva Republicii Moldova în contextul apropierii summitului Moldova – Uniunea Europeană, susține Serviciul de Informații Externe al Ucrainei (SZRU).
Potrivit instituției, campania este coordonată de Serghei Kirienko, prim-adjunct al șefului administrației prezidențiale de la Kremlin, responsabil pentru blocarea procesului de integrare europeană a Chișinăului și promovarea forțelor politice pro-ruse. Obiectivul final ar fi instalarea unui guvern pro-Kremlin la Chișinău.
„Manipulare mediatică – o rețea de boți pro-Kremlin, denumită „Matrioșka”, difuzează materiale video false, stilizate ca produse ale unor instituții media europene precum Deutsche Welle, Spiegel, Euronews sau Business Insider, pentru a o discredita pe președinta Maia Sandu.