Un nou punct de trecere a frontierei va fi deschis între Republica Moldova și România5Foto© zdg.md

Un nou punct de trecere a frontierei va fi deschis între Republica Moldova și România

, 8 știri, 9 vizualizări

Guvernul de la Chișinău a aprobat astăzi inițierea negocierilor și semnarea protocolului de amendare a acordului bilateral privind punctele de trecere a frontierei de stat.

Ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin, a precizat că noul punct de trecere este esențial pentru facilitarea circulației între cele două state și pentru întărirea cooperării în domeniul securității la frontieră.

„Noul punct de trecere va facilita dezvoltarea cooperării între Republica Moldova și România având ca scop asigurarea securității frontierei. Acesta va aduce beneficii pentru cetățeni și agenți economici prin reducerea timpului de așteptare, îmbunătățirea fluxului de persoane și bunuri, stimularea comerțului bilateral și facilitarea mobilității transfrontaliere, contribuind la o integrare economică și socială mai profundă între cele două state”, a spus Daniela Misail-Nichitin.