Un șofer a fost condamnat la închisoare pentru că a accidentat mortal o femeie și a fugit de la locul faptei5Foto© realitatea.md

Un șofer a fost condamnat la închisoare pentru că a accidentat mortal o femeie și a fugit de la locul faptei

, 10 știri, 2 vizualizări

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost condamnată la 6 ani și 6 luni închisoare pentru că a accidentat mortal un pieton într-un sat din Anenii Noi și a părăsit locul faptei, anunță Procuratura Generală (PG).

„Potrivit acuzării înaintate de procurori, în luna decembrie 2024, inculpatul, aflat în stare de ebrietate alcoolică, cu o concentrație de 0,66 mg/l alcool în aerul expirat, a condus automobilul său pe un drum din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi. Din cauza consumului de alcool și a condițiilor climaterice nefavorabile, acesta a pierdut controlul volanului și a accidentat o femeie care se deplasa regulamentar pe marginea carosabilului. Din nefericire, victima a decedat la fața locului din cauza leziunilor suferite.

Ulterior producerii accidentului, inculpatul a părăsit locul faptei, încălcând astfel prevederile Regulamentului circulației rutiere, îngreunând în mod intenționat stabilirea circumstanțelor exacte ale incidentului”, se arată în comunicatul emis de PG.