Un vameș de la Postul Vamal Tudora, cercetat pentru corupere pasivă
Un inspector vamal din cadrul Postului Vamal Tudora este cercetat pentru corupere pasivă, fiind denunțat la Centrul Național Anticorupție (CNA) pentru pretinderea sistematică a mijloacelor financiare ilicite de la un voluntar care acorda servicii de transport pentru refugiații din Ucraina, se arată într-un comunicat de presă emis de CNA. Potrivit faptelor investigate, vameșul ar fi pretins, acceptat și primit bani ce nu i se cuvin pentru a nu supune procedurii de inspecție detaliată mijloacele de transport la trecerea frontierei de stat.
În dimineața zilei de 17 mai, ofițerii CNA, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, au efectuat percheziții în biroul vameșului, mijlocul de transport și domiciliul acestuia, în scopul acumulării probelor relevante anchetei. În prezent, bănuitul este cercetat în stare de libertate.
Săptămâna trecută, alți doi inspectori vamali din cadrul Postului Cahul-Oancea al Biroului Vamal Sud au fost denunțați la Linia Națională Anticorupție a CNA 0800 55555 pentru pretinderea mijloacelor financiare ilicite în procesul de vămuire a mărfurilor de import și export.