
Victor Furtuna, șeful PCCOCS, a trecut vettingul
În raportul Comisiei se menționează că toate neclaritățile din declarația depusă și informațiile acumulate au fost abordate și clarificate, inclusiv patru aspecte considerate esențiale. Potrivit raportului, primul aspect a vizat implicarea procurorului în cauza Stoianoglo versus Moldova, al doilea – implicarea acestuia într-o cauză pendinte la CEDO, derivată dintr-o altă cerere depusă de Stoianoglo, al treilea s-a referit la cauza Vieru versus Moldova, iar al patrulea – la Mătăsaru versus Moldova.
„Ulterior analizării dosarelor primite de la Procuratura Generală și de la agentul guvernamental, precum și a explicațiilor oferite de domnul Furtuna, completul nu a constatat probleme privind respectarea criteriilor de integritate etică și financiară. Astfel, s-a decis că domnul Furtună a promovat evaluarea”, a declarat raportorul Rodica Ciobanu, membră CSP.
Victor Furtuna este cunoscut pentru instrumentarea mai multor dosare de rezonanță, inclusiv cauza în care era acuzat fostul procuror general Alexandr Stoianoglo.