6Foto© stiripesurse.mdViorel Morari, vinovat de imixtiune în actul de justiție
, 8 știri, 2 vizualizări
Fostul șef al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari, a fost achitat pentru două dintre acuzațiile care i-au fost aduse. Este vorba despre abuz în serviciu și fals în acte. Totuși, acesta a fost găsit vinovat de imixtiune în actul justiției, fiind eliberat de răspundere penală pe motivul prescripției răspunderii penale.
Sentința a fost pronunțată azi, 27 octombrie, în absența lui Morari, după aproape cinci ani de examinare a cauzei în prima instanță.
Hotărârea a fost emisă de completul de judecată condus de Angela Catană, alături de magistrații Petru Păun și Ana Cucerescu. Viorel Morari nu s-a prezentat la ședință, iar avocații săi au anunțat intenția de a contesta decizia.