2Foto© ziua.mdFuziunea Universității din Cahul cu UTM ar putea avea loc într-o săptămână sau două
Ministrul a precizat că decizia de absorbție ar putea fi luată într-un termen foarte scurt, la nivel guvernamental. „În funcție de cum vor evolua discuțiile, am putea săptămâna viitoare sau peste o săptămână să mergem cu o hotărâre de Guvern în acest sens, care va stabili procesul de absorbție. Acest lucru va însemna că admiterea din 2026 se va face de o singură instituție”, a declarat Dan Perciun la Radio Moldova.
Oficialul a explicat că scopul principal al acestei inițiative este menținerea și dezvoltarea unui centru universitar puternic în sudul țării, în pofida scăderii demografice și a numărului de studenți.
„Obiectivul nostru de bază este să ne asigurăm că pe termen mediu și lung în Cahul există un centru universitar atractiv, unde studenții vor să învețe, unde există o diversitate a specialităților și suficiente cadre didactice. Întrebarea este cum facem ca acest lucru să se întâmple în condițiile demografice din ultimii ani? Soluția pe care o vedem noi este ca Universitatea din Cahul să devină parte a unei familii mai mari, mai puternice, cu mai multe resurse și care poate să-i vină în sprijin în procesul de dezvoltare”, a explicat ministrul.