Harta lui Lukașenko și săgeata spre Moldova: Ambasadorul Republicii Belarus la Chișinău, convocat de urgență6Foto© jurnal.md

Harta lui Lukașenko și săgeata spre Moldova: Ambasadorul Republicii Belarus la Chișinău, convocat de urgență

, 11 știri, 85 vizualizări

După ce ieri președintele Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko, a demonstrat Consiliului de Securitate o hartă strategică cu teritoriile Belarusului, Ucrainei, Rusiei și Republicii Moldova pe care sunt conturate săgeți roșii, una dintre ele indicând spre regiunea transnistreană, astăzi ambasadorul Republicii Belarus a fost convocat la MAEIE pentru explicații.

„În spațiul public circulă mai multe speculații referitoare la anumite fotografii cu imaginea unei hărți afișate în cadrul Consiliului de securitate al Republicii Belarus. În acest context, MAEIE a convocat de urgență ambasadorul Republicii Belarus pentru clarificarea tuturor circumstanțelor și solicitarea explicațiilor referitoare la referințele la țara noastră”, precizează Ministerul de Externe al RM.

Astfel, în cadrul discuției cu secretarul de stat Ruslan Bolbocean, ambasadorul belarus Anatolii Kalinin a menționat „prezentarea incorectă de către responsabilii de la Ministerul Apărării al Republicii Belarus a informațiilor respective”.