
Parlamentul examinează moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale
, 9 știri, 4 vizualizări
Igor Grosu: Vă doresc sărbători fericite și luminate. Paște Fericit!
17:20 După 2 ore de dezbateri, moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a fost respinsă de deputații PAS.
„3:0 domnule ministru, vă mulțumim. Mult succes în continuare”, a menționat Igor Grosu.
update „Radu, ce te-a apucat, bea vreo „tabletcă” ceva, ce ai?! Vă rog, scobiți-vă mai departe în nas, nu mă întrerupeți”, a declarat deputatul BCS, Grigore Novac, după ce deputatul PAS a încercat să-i înrerupă discursul la tribuna Parlamentului.
14:13 Deputații au reluat ședința și examinează moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
“ Am construit drumuri, poduri, șosele, rețele de apă și canalizare, transport public și investiții în energie durabilă. Am lansat cel mai ambițios program de dezvoltare locală – «Satul European», care…
Vladimir Bolea,
Moțiunea simplă înaintată de BCS împotriva Ministerului…
“ În ultimul timp tot auzim că în 30 de ani nu s-a făcut nimic. Dar voi unde ați fost în toți acești ani? Nu sunteți oare parte a acestui trecut?
Grigore Novac,
Moțiunea simplă a BCS împotriva ministrului Infrastructurii, respinsă…
“ Astăzi nu vorbim despre o moțiune, dar vorbim despre direcția pe care Moldova a ales-o și despre ce vrea cu adevărat acest Parlament – să construim sau ne reîntoarcem la stagnare
Vladimir Bolea,
Moțiunea înaintată de BCS împotriva politicilor Ministerului…
“ Moțiunea prezentată astăzi este un exercițiu de retorică, nu de responsabilitate. Este o înșiruire de acuzații fără fundament, o încercare de a destabiliza și nu de a construi
Vladimir Bolea,
Moțiunea înaintată de BCS împotriva politicilor Ministerului…
“ 3:0 domnule ministru, vă mulțumim. Mult succes în continuare
Igor Grosu,
Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Infrastructurii,…