România și alte 12 țări europene, țintele a cel puțin 50 de atacuri hibrid ale Rusiei - Investigație Die Zeit
O anchetă a publicației germane „Die Zeit” a scos la iveală că Rusia a efectuat cel puțin 50 de atacuri hibride împotriva a 13 țări din Europa, printre care și România, începând cu anul 2022. Aceste operațiuni includ cazuri de spionaj, sabotaj, vandalism, atacuri cibernetice, campanii de dezinformare și trei atacuri asupra infrastructurii subacvatice din Marea Baltică, relatează News.ro. Cel mai recent, autoritățile din Germania au deschis, luni, o anchetă după ce zece drone misterioase au survolat zona militară a locului de producție a avioanelor Eurofighter din Bavaria.
Rusia urmărește că semene frică și divizare prin războiul hibrid împotriva statelor care sprijină Ucraina, a scris „Die Zeit” în preambulul investigației sale.
2022 a fost anul în care Rusia a întețit atacurile în întreaga Europă. Deși atribuirea atacurilor Rusiei este adesea dificilă, autorii lor au fost arestați în mai multe țări și a devenit clar că aceștia acționau în numele serviciilor secrete ruse.