Emmanuel Macron a sosit la Casa Albă pentru a discuta cu Donald Trump despre Ucraina3Foto© independent.md

Emmanuel Macron a sosit la Casa Albă pentru a discuta cu Donald Trump despre Ucraina

, 5 știri, 0 vizualizări

Președintele francez Emmanuel Macron a sosit luni la Casa Albă pentru discuții cu președintele american Donald Trump privind perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, într-un context marcat de diferențe puternice de viziuni. Macron, fiind primul lider european care vizitează Casa Albă de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump, va încerca să-l convingă pe liderul american să nu se pripi la încheierea unui acord de pace în Ucraina cu orice preț. Cei doi președinți au planificat să susțină o conferință de presă comună la ora locală 14.00 (21.00, ora României).

Mulți dintre cei care au urmărit imaginile în direct cu sosirea președintelui francez au observat că Donald Trump nu a ieșit să-l întâmpine pe Emmanuel Macron. Cei doi lideri urmează să participe la o convorbire cu alți lideri din G7, să poarte discuții bilaterale și apoi să-și țină conferința de presă.

Premierul britanic Keir Starmer este de asemenea programat să-l viziteze pe Donald Trump spre sfârșitul săptămânii, pe fondul îngrijorării din Europa privind înăsprirea poziției lui Trump față de Ucraina și deschiderea sa către perspectiva Moscovei asupra conflictului, care a intrat în al patrulea an. Macron și Starmer sunt așteptați să încerce să-l convingă pe Trump să își ia timpul necesar pentru a ajunge la un acord de încetare a focului cu președintele rus Vladimir Putin, să mențină Europa implicată și să discute despre garanții militare pentru Ucraina.